Category: ANAT

ANAT lanseaza programul “Zile gratuite de vacanta”

ANAT, patronatele din turism si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) vor lansa in acest an Programul “Zile gratuite de vacanta”, cu scopul de a convinge turistii romani sa-si petreaca concediile in tara, a declarat presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), Corina Martin.

“Anul 2010 va fi «Anul ofertelor speciale», cum l-am numit noi. Va fi o cascada de programe si oferte speciale pe tot parcursul anului, parte dintr-o strategie menita sa convinga turistii români sa-si petreaca in tara concediile. In acest moment, negociem cu celelalte patronate din turism pentru programul «Zile gratuite de vacanta», prin care turistul român plateste, de exemplu, cazarea pentru cinci zile, dar va beneficia de sapte zile”, a declarat presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, citata de NewsIn.

Totodata, dupa “Inscrieri timpurii”, vor urma programele destinate vacantelor in extrasezon, precum si programele “Preturi speciale de vacanta”, “Vacanta la tara”, “O saptamâna la munte” si “Decada balneara”, a mai spus Corina Martin.

“In plus, lucram si la diferite bonusuri pe care sa le oferim in pachetele de vacanta”, a precizat presedintele ANAT.

Sursa: www.wall-street.ro

http://www.wall-street.ro/articol/Turism/80753/ANAT-lanseaza-programul-Zile-gratuite-de-vacanta.html

ANAT: Vanzarile turistice prin “Early Booking” vor ajunge la 60 mil. lei, in crestere cu 100%

Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) estimeaza pentru acest an vanzari de 60 mil. lei, nivel dublu comparativ cu 2009, prin programul Early Booking, prin care turistii isi pot contracta in avans cu cateva luni pachete turistice.

Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) a lansat pe 1 februarie programul Early Booking, beneficiind de reduceri de pana la 30%, in cadrul caruia asteapta vanzari de 60 mil. lei, dublu fata de cel inregistrat in 2009 prin program.

Anul acesta, oferta va fi mai larga. Circa 300 de unitati de cazare sunt asteptate in program.

“Turistii au inceput din iunie sa contacteze agentiile pentru programe early-booking”, a spus Corina Martin, presedinta ANAT. Ea estimeaza ca aproximativ 60.000 de turisti vor cumpara pachete turistice prin acest program, nivel de asemenea dublu fata de anul trecut.

O dublare a numarului de turisti care cumpara vacante in tara prin early booking ar insemna si o dublare a ponderii vanzarilor prin sistem in totalul vanzarilor din sezonul estival, pana la circa 14%.

In 2009 au fost circa 100 de unitati de cazare inscrise in program. Anul acesta sunt inscrise deja 150, iar pana la finalul programului la sfarsitul luii martie, reprezentantii ANAT se asteapta ca numarul unitatilor inscrise sa se dubleze.

Turistii care aleg sa achizitioneze vacante prin acest program pot beneficia de preturi cu circa 30% mai mici, insa trebuie sa achite pachetul pana pe 31 martie.

Sursa: www.dailybusiness.ro

http://www.dailybusiness.ro/stiri-turism/anat-vanzarile-turistice-prin-inscrieri-timpurii-vor-ajunge-la-60-mil-lei-in-crestere-cu-100-37968

Vacanță de criză: O săptămână în Grecia sau Bulgaria la 300 de euro

Tour operatorii şi hotelierii au micşorat deja preţurile pachetelor turistice de masă pentru sejurul de vară cu până la 20%, dacă acestea sunt achiziţionate în sistemul early booking. În unele cazuri, preţurile au scăzut cu 30%. Cele mai căutate destinaţii vor rămâne, ca şi în anii precedenţi, Grecia şi Bulgaria. În continuare, charterele pentru Egipt, Tunisia şi Turcia se vor afla în topul preferinţelor.

Potrivit operatorilor turistici, bugetul este principalul factor determinant în alegerea concediului de anul acesta. Comparativ cu anul trecut, bugetul maxim a stagnat sau s-a diminuat cu 5%-15%.

“Gradul de interes al turiştilor pentru pachetele early booking a crescut de la începutul anului de aproximativ cinci ori faţă de perioada similară a anului trecut”, a declarat Alin Burcea, proprietar Paralela 45, pentru Money Channel.
Astfel, un pachet de 400 de euro achiziţionat în iarna aceasta poate costa doar 300 de euro. În 2009, acelaşi pachet era achiziţionat în sistem early booking pentru 360 de euro.

Pe lângă reducerea oferită de achiziţia unui pachet turistic în sistem early booking, hotelierii au redus şi ei pretenţiile financiare. În Antalya, de exemplu, un sejur de o săptămână în luna mai costă 260 de euro, fără taxele de aeroport, a mai spus Burcea.

“În unele cazuri, cazarea s-a ieftinit, în medie, cu 10% faţă de vara lui 2009” a declarat Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România .

În plus, fiecare hotel are propriile oferte speciale: cazare gratuită pentru copii, acces nelimitat la SPA, piscină, chiar şi all inclusive la preţ de demipensiune.
În ceea ce priveşte turismul exclusivist, în topul destinaţiilor se află Bali, Bora Bora, Tahiti sau Insula Borcay, din Filipine.

Sursa: www.money.ro

http://www.money.ro/horeca-turism/vacanta-de-criza-o-saptamana-in-grecia-si-bulgaria-la-300-de-euro.html

Vacanta de Valentine’s Day in varianta de criza e cu 15% mai ieftina

Dupa perioada sarbatorilor, agentiile de turism si hotelierii au inceput deja pregatirile pentru Valentine’s Day, atat la ofertele interne, cat si la cele pentru destinatii externe.

Chiar daca nu se asteapta la un interes crescut intr-un an de criza, reprezentantii industriei ospitalitatii spera sa vanda cateva mii de asemenea vacante, spune Traian Badulescu, purtatorul de cuvant al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).

Preturile sunt cu 5-15% mai mici decat anul trecut si, in plus, agentiile vin cu o serie de oferte speciale.

Cele mai multe oferte includ o cina romantica si o sticla de vin sau de sampanie, pentru pachetele cu preturi mai mici, de pana in 300 de lei/persoana, in cazul unui sejur de doua nopti pe Valea Prahovei.

La Baile Felix, de exemplu, doritorii pot petrece trei nopti, cu masaje, sauna turceasca si cina cu meniu exotic, in schimbul sumei de 135 de euro/cuplu, sejur “impachetat” sub denumirea de “Love Red Revolution”

Sursa: www.dailybusiness.ro

http://www.dailybusiness.ro/stiri-turism/vacanta-de-valentine-s-day-in-varianta-de-criza-e-cu-15-mai-ieftina-36935

Târgurile de turism trebuie organizate de ANAT şi Romexpo

Discutia declansata de disensiunile dintre conducerile Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) si Romexpo in aceasta toamna este in defavoarea membrilor ANAT, sustine Gheorghe Fodoreanu, fost presedinte ANAT, intr-un comunicat de presa.

ANAT a decis ca târgurile de turism sa fie organizate exclusiv de organizatia patronala a agentiilor de turism, fara Romexpo. Fostul presedinte al ANAT atrage atentia actualei conduceri ANAT ca Târgul International de Turism al României din 2010, dar si din urmatorii câtiva ani, nu poate fi organizat decât in spatiile Romexpo. Celelalte târguri de care are nevoie ANAT sunt târguri cu tenta comerciala, pe relatia touroperatori – retele – client final.

Târgul orasului Bucuresti, care este aproape implementat in reflexul de cumparare al clientului bucurestean, precum si Bursele de turism, care faciliteaza intâlnirea intre grupele de prestatori si membrii ANAT, pot fi organizate in locatii separate, dar numai cu conditia de a tine seama de scopul fiecarui târg.

Sursa: www.financiarul.ro

http://www.financiarul.ro/2009/12/22/targurile-de-turism-trebuie-organizate-de-anat-si-romexpo/

ANAT: Tarifele practicate de agenţiile de turism sunt cu 30% mai mici

Tarifele practicate de agentiile de turism membre ale Asociatiei Agentiilor de Turism sunt cu pâna la 30% mai mici fata de tarifele de receptie, a declarat Alin Burcea, miercuri (16 decembrie 2009), intr-o conferinta de presa.

Un studiu efectuat de ANAT asupra pachetelor oferite in 2009 de catre agentiile membre, comparativ cu tarifele de cazare si transport pe care clientii le pot obtine pe cont propriu a scos in evidenta ca tarifele de cazare practicate de catre agentiile de turism, membre ANAT, sunt intotdeauna mai mici decât tarifele de receptie ofertate direct de unitatile hoteliere. În multe cazuri, tarifele de cazare oferite de agentiile de turism sunt cu pâna la 30% mai mici decât tarifele de receptie.

Totodata, tarifele de transport prin cursele charter oferite de agentiile membre ANAT pentru vacantele de vara-iarna sunt mult mai mici decât tarifele liniilor aeriene regulate achizitionate de timpuriu, ajungând sa concureze in cazul distantelor mai mari cu tarifele liniilor aeriene low cost sau cu cheltuielile aferente transportului cu masina personala.

Conform studiului ANAT, per ansamblu, in anul 2009, clientii care au cumparat pachete turistice prin intermediul agentiilor de turism membre ANAT au economisit pâna la 50%. Astfel, pachetele agentiilor de turism membre ANAT pentru Antalya – Turcia in acest sezon sunt cu 50% mai mici decât costul de cazare si transport care poate fi obtinut de un turist pe cont propriu (cazare + bilet de avion).

Chiar acum, in sezonul de iarna 2009-20 10, o camera dubla la un hotel din Moeciu costa la receptie 70 euro/noapte dar cei care cumpara prin agentiile de turism membre ANAT platesc doar 53 euro/noapte. Vorbim asadar o economie de pâna la 30% numai la cazare, ca sa nu mai adaugam si valoarea adaugata de linistea pe care o ai stiind ca totul este rezervat in avans si esti ferit de surprize” a declarat Corina Martin, Presedintele Patronatului ANAT.

Conform aceluiasi studiu, in anul 2009, 85% dintre unitatile hoteliere de pe litoralul românesc au fost vândute prin intermediul agentiilor de turism. Din acest procent, circa 15% au fost vândute prin intermediul programului “Early Booking – Înscrieri timpurii” care au adus turistilor un discount suplimentar de 20%. În 2009, agentiile de turism membre ANAT au vândut 1,2 milioane pachete pe extern si peste trei milioane pachete turistice pe intern.

Sursa: www.financiarul.ro

http://www.financiarul.ro/2009/12/17/anat-tarifele-practicate-de-agentiile-de-turism-sunt-cu-30-mai-mici/

Targurile de turism nu vor mai fi organizate la Romexpo

Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) va muta, din 2010, targurile de profil de la Complexul Expozitional Romexpo, printre locatiile preferate numarandu-se Palatul Parlamentului si Romaero, a declarat primvicepresedintele asociatiei, Alin Burcea, potrivit Mediafax.

Astfel, targul de turism din primavara, care in mod traditional avea loc la Romexpo, va fi organizat in perioada 18-21 martie la Palatul Parlamentului.

Urmatorul targ de turism va avea loc in mai si va fi organizat fie in Parcul Izvor, fie la Romaero Baneasa.

Agentiile de turism explica aceasta decizie prin neintelegerile avute cu Romexpo la targul din toamna acestui an. Cu ocazia targului respectiv, Romexpo a inchiriat Ministerului Turismului aproape tot parterul Pavilionului Central, iar agentiile au fost nevoite sa inchirieze standuri la etaj, cu o vizibilitate mai redusa.

“Dorim ca noi sa organizam targurile in alte locatii, avand in vedere ca 80% dintre clientii respectivelor evenimente sunt membri ai Asociatiei”, a spus prim vicepresedintele ANAT.

El a adaugat ca un alt motiv al deciziei de schimbare a locatiei a fost faptul ca in ultimii ani Romexpo a promovat foarte slab targurile pe care le-a gazduit.

Care vor fi tendintele pe piata turismului in 2010

Goana dupa oferte speciale, early booking si last minute, calatorii si vacante preponderent in tara sau in tarile vecine, cresterea numarului de rezervari online si orientarea spre branduri care confera siguranta calatoriei sunt printre principalele tendinte ale turistilor romani in 2010, in opinia specialistilor din piata.

La inceputul anului 2009 ofertele de early booking au fost cele mai cautate, mai ales pentru ca era pentru prima data cand acest concept intra mai puternic pe piata serviciilor de turism din Romania, pe fondul crizei. Incepand cu jumatatea anului, cei mai multi au preferat last-minute-ul in speranta unor tarife cat mai mici.“Anul viitor, va creste cererea pentru ofertele de early booking. Din pacate, din cauza situatiei economice inca precare, vor fi si multi amatori de last minute, desi nu recomandam acest sistem”, a declarat, pentru Wall-Street, Traian Badulescu  , purtatorul de cuvant al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).

Sistemul de “early booking”, practicat de agentiile de turism, presupune reducerea pretului unei vacante daca clientul alege sa plateasca integral suma cu cateva luni înainte.
Si Simona Veteleanu, director general al agentiei TravelBiz, considera ca rezervarile timpurii sau last-minute-urile isi vor continua ascensiunea in 2010. “Cred ca acesta va fi trendul si in 2010. In 2009 aproximativ 5-7 % din pachetele de servicii s-au vandut prin last-minute. Cred ca anul viitor procentul va creste la 10-12 %”, declara aceasta.
In opinia Luciei Morariu, proprietar al agentiei de turism Eximtur, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata locala, succesul pachetelor early booking depinde in mod esential de marimea beneficiului acordat clientului pentru cumpararea din timp. “Fara un beneficiu substantial acestea nu vor avea mare succes. Este motivul pentru care, in 2009, conceptul a fost aplicat cu cel mai mare succes la pachetele pentru Litoral, la care beneficiile au atins chiar si 30% in unele cazuri”, opineaza Morariu.

Pentru Eximtur, programul “inscrieri timpurii” a fost un real succes in 2009 in sfera turismului intern, cu cifre care au insumat cresteri de circa 200% vanzari in lunile februarie – martie 2009 comparativ cu aceeasi perioada a anului 2008. In ceea ce priveste pachetele “last minute”, acestea au adus in 2009 cresteri de aproximativ 20% ale vanzarilor incepand cu a doua jumatate a lunii iulie si au adus practic echilibrarea vanzarilor pana la nivelul anului 2008 pentru lunile august si septembrie, atat in turismul intern, cat si in turismul extern.

“Mai evidenta a fost tendinta de a cumpara last minute in turismul extern, deoarece aici oferta a fost extrem de bogata, diversificata ca si destinatii precum si foarte concurentiala, pe o piata cu tendinte clare de scadere. In aceste conditii, operatorii de chartere pentru destinatii externe s-au batut in oferte speciale, din dorinta evidenta de a vinde macar ceva din pachetul deja contractat si garantat, ceea ce i-a pus de multe ori in situatia de a vinde chiar in pierdere. Evident, preturile speciale rezultate au fost din ce in ce mai mici, in beneficiul clientului, dar in detrimentul consolidarii financiare a afacerilor turoperatorilor in cauza” a explicat, pentru Wall-Street, Morariu, care adauga ca si in 2010 tendintele vor fi asemanatoare.

O alta tendinta a anului viitor va fi, in opinia agentiilor de turism, cresterea numarului de calatorii si vacante preponderent in tara si in tarile vecine, in detrimentul destinatiilor indepartate.
“Turismul intern are reale sanse de crestere fata de 2009 intemeiat de accentuarea tendintei romanilor de a calatori in tara, aproape de casa. Cresterea depinde foarte mult de nivelul preturilor, daca acestea sunt rezonabile (ceea ce in cazul litoralului deja putem confirma), sansele de crestere sunt mari. Speram la o crestere a vanzarilor in turismul intern de circa 15% in anul 2010, in conditiile in care in 2009 am reusit aproape sa ne mentinem vanzarile in comparatie cu 2008”, explica sefa Eximtur.
Turismul extern poate inregistra maximum nivelul din 2009, in conditiile unei reluari a cresterii economice incepand cu primavara anului 2010. “In sfera turismului extern, ne-am concentrat spre negocierea unor contracte bune cu principalii operatori de chartere. In mod deosebit ne-am concentrat spre intarirea colaborarii traditionale cu TUI”, spune Lucia Morariu privitor la pachetele pe extern in 2010.

Daca in 2009 pretul pachetelor turistice a scazut, in medie, cu 20%-25%, si pentru 2010 se asteapta o stagnare sau chiar o scadere a tarifelor, mai moderata insa. Cresterea tarifelor iese insa din discutie. “Vor continua scaderile, dar mai mici decat cele inregistrate in 2009. Cred ca vor fi in jur 10-15%”, declara reprezentantul ANAT.
Pe de alta parte, Eximtur estimeaza o stabilizarea a preturilor la nivelul lui 2009. “Ne asteptam la o mentinere a nivelul anului 2009 deoarece, in multe cazuri, preturile si tarifele nu mai au unde sa scada. Exista destinatii pentru care tarifele nu au scazut nici in 2009, iar tarile primitoare de turisti isi revin din criza alaturi de cele trimitatoare de turisti, ceea ce determina stabilitatea tarifelor de cazare si nu scaderea acestora”, opineaza Lucia Morariu.
“Cresterile de tarife de pana acum nu aveau o baza “sanatoasa”, erau artificiale si se bazau pe lipsa de informare a clientilor si pe servicii proaste si scumpe. Anul 2010 va schimba acest trend si tarifele nu vor mai reveni niciodata la nivelul celor din 2008”, este de parere  Simona Veteleanu.

Pe fondul unui prim semestru cel putin la fel de dificil precum anul 2009, disparitia de pe piata a agentiior mici si mijlocii, care au acumulat deja datorii semnificative fata de marii tour-operatori, va continua si in 2010. “Vor mai disparea, fireste, jucatori de pe piata, dar agentii mici si poate cateva medii. Nu cred ca vom avea falimente de nume sonore”, afirma Traian Badulescu.
“Nu cred ca agentiile cunoscute vor disparea de pe piata. O asemenea situatie poate fi generata numai de un dezastru economic pentru ca agentiile mari detin suport financiar din partea bancilor, sunt asigurate si au, de regula, un management mai prudent, bazat pe bugete. Mai grav este faptul ca sunt deja destule agentii, considerate mai mici, care au riscat in contracte cu garantii si chartere pe destinatii externe si care deja datoreaza bani operatorilor externi si care activeaza pe piata in speranta ca sezonul 2010 le va pune in situatia de a scoate pierderile din anul 2009”, explica si Morariu.
Castigurile obtinute foarte usor de agentiile mici si mijlocii in anii anteriori se vor intoarce, ca si in 2009, impotriva lor. “Cu siguranta, vor disparea jucatori de pe piata pentru ca realitatea a demonstrat ca orientarea catre venituri in detrimentul clientilor nu duce la consolidarea business-ului pe termen lung”, considera proprietara TravelBiz.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism va lansa, anul viitor, două noi programe pentru turişti

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) va lansa anul viitor două noi programe pentru turişti, “Zile gratuite de vacanţă” şi “Vacanţe la preţ redus”, a anunţat, joi, la Constanţa preşedintele ANAT, Corina Martin.

Primul program, intitulat “Zile gratuite de vacanţă”, prevede, potrivit lui Adrian Voican, preşedinte ANAT Sud, acordarea unor zile gratuite de cazare, din partea hotelierilor, după modelul “plăteşti cinci zile, stai şase” sau “plăteşti şase zile, stai şapte”. Voican a precizat că acest program se va aplica la nivelul întregii ţări.

Oficialii ANAT au recunoscut că astfel de oferte există şi în prezent, dar au spus că ele nu sunt integrate într-un proiect unitar.

Cel de-al doilea program pregătit de ANAT se numeşte “Vacanţe la preţ redus” şi se adresează în special celor care vor să-şi petreacă vacanţa la început sau la sfârşit de sezon.

Ambele proiecte vor beneficia de câte o pagină de internet, unde doritorii vor putea să consulte oferta completă a unităţilor de cazare care au accesat la proiect.

“Programele vor fi adiacente programului de reduceri ‘O săptămână la mare’, care s-au bucurat de mare succes în anii anteriori”, a declarat Corina Martin.

Adrian Voican a precizat că, cel mai probabil, aceste programe vor fi finalizate până la data de 30 ianuarie. Până atunci, se mai poartă discuţii cu toate părţil

ANAT: Vânzările hotelierilor de pe litoral au scăzut cu 18% faţă de anul trecut

Vânzările hotelierilor de pe litoral în anul 2009 au înregistrat o scădere cu 18%, potrivit datelor furnizate, miercuri, de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), transmite corespondentul NewsIn.

„Sezonul s-a încheiat cu o scădere a vânzărilor de 18 % faţă de sezonul 2008. Este o medie optimistă, o medie bună pe per ansamblu. De ce? Jumătate din vară scăderea a fost chiar de 30-35 %. Abia după15-20 iulie, practic ne-am revenit”, a declarat, miercuri, Corina Martin, preşedintele ANAT, într-o conferinţă de presă organizată în Constanţa, cu prilejul şedinţei de Consiliu Director a Asociaţiei Litoral – Delta Dunării.

În opinia sa, litoralul românesc nu a avut prea mult de suferit, deoarece mulţi români au renunţat la destinaţiile externe în favoarea sa.
„18 % e un procent foarte bun într-un an de criză, într-un an în care românii au ales destinaţiile româneşti şi litoralul românesc a avut mai mult de câştigat. Mai mulţi români au renunţat la destinaţiile externe, s-au orientat spre cele interne, considerând că este mai aproape de casă, mai sigur, mai confortabil. Mulţi dintre români au amânat destul de mult decizia de a-şi lua o vacanţă şi au ales mai mult destinaţiile româneşti”, a precizat Corina Martin.

Ea a mai spus că durata vacanţelor s-a micşorat, de la aproape două săptămâni la câteva zile.

Staypressed theme by Themocracy