Category: Air France

Air France KLM anunta orarul de vara

Orarul de vara al companiei aeriene Air France KLM pentru 2010 este, in linii mari, similar cu cel de Logo KLManul trecut.

Astfel, reteaua de curse lungi se va majora cu doar 0,8% fata de anul precedent, in timp ce cursele pe distante medii vor suferi o micsorare de 4%.

Noutatile din orarul de vara pentru 2010 vor fi Denpasar (Bali) si Aruba pentru KLM si Abu Dahbi si Bata pentru Air France, dar si Bari care va fi operat in code-share cu Alitalia.

In ceea ce priveste cursele medii cu plecare de pe aeroportul parizian Charles de Gaulle, trei dintre acestea vor fi anulate incepand cu orarul de vara: Paris-Munster (Germania), Paris-Trieste (Italia) si Paris-Shannon (Irlanda).

 Tot de pe Charles de Gaulle, Air France va mari frecventa zborurilor catre Dublin (de la 6 la 7 zboruri saptamanale), in timp ce numarul zborurilor catre Atena se va micsora de la 5 la 4 zboruri pe saptamana.

Cursele cu plecare din Lyon catre Barcelona se vor mari de la 2, la 3 zboruri zilnice, in timp ce cele catre Amsterdam si Hamburg se vor micsora pana la 3 respectiv 2 pe zi.

Prin parteneriatul cu Alitalia, se va dezvolta reteaua de zboruri intre Franta si Italia. Astfel, noua destinatie Paris-Bari va fi operata zilnic de compania italiana.

In plus, Air France KLM a semnat parteneriate comerciale cu Alitalia, pentru zborurile catre Milan, cu Baboo pentru serviciile spre Geneva si cu Tarom pentru cursele Bucuresti-Lyon si Bucuresti-Nisa.

Sursa: www.wall-street.ro

http://www.wall-street.ro/articol/Turism/81287/Air-France-KLM-anunta-orarul-de-vara-Vezi-ce-noutati-sunt.html

Europa fara avioane

Angajatii principalilor operatori aerieni din Europa au anuntat greve masive, punand in pericol nu numai restructurarea companiilor, ci si intregul trafic aerian din Europa.

Din cauza grevei pilotilor de la Deutsche Lufthansa, sute de zboruri au fost anulate, in timp ce angajatii de la British Airways au votat pentru a intra in greva, desi nu au stabilit o data exacta. Logo Lufthansa

Ambele greve s-au iscat pe fondul problemelor avute de operatorii aerieni din toata lumea, pe care incearca sa le contracareze prin obligarea angajatilor, furnizorilor si pasagerilor sa accepte mai putin, chiar daca preturile biletelor raman la fel.

In Franta, controlorii de trafic au anuntat ca vor intra intr-o greva de trei zile, fiind afectate aeroporturile din Paris. Decizia a fost luata ca urmare a presiunilor de a creste eficienta si a taia costurile, facute de companiile aeriene care platesc taxe pentru acest serviciu.

In plus, sindicatul controlorilor de trafic se revolta impotriva introducerii unui nou sistem integrat european, care, dupa cum sustin ei, ar duce la disponibilizari, relateaza The Wall Street Journal.

Din cauza grevelor, compania fraco-olandeza Air France – KLM a anuntat ca va anula mai multe zboruri pe distante scurte si medii. Logo KLM

In cazul British Airways, angajatii sunt suparati din cauza schimbarii procedurilor de lucru, despre care spun ca au incalcat contractele.

“Nu sunt militanti care doresc sa doboare compania, sunt oameni normali si decenti care au joburi foarte specializate si au un numar mare de plangeri”, a declarat, pentru CNN, Len McCluskey, secretar general al sindicatului de la British Airways, Unite. “Acceptam schimbarile si stim ca British Airways are probleme financiare. Avem insa o problema cu faptul ca impun schimbarile, in loc sa negocieze”, a adaugat el.logo british airways

Companiile europene nu sunt singurele care sufera. Japan Airlines s-a delistat de la bursa din Tokyo, in procesul de restructurare, in urma falimentului.

De asemenea, in Australia, Qantas Airlines a anuntat ca va elimina clasa intai din pe avioanele sale.

Analistii domeniului estimeaza ca astfel de intamplari vor deveni din ce in ce mai frecvente.

“Industria aeriana are pierderi de aproximativ 10 miliarde de dolari in 2009, iar, pentru 2010, se estimeaza cinci miliarde de dolari, ceea ce inseamna ca vom vedea mai multe greve si masuri din partea companiilor, pentru a reduce pierderile”, a spus Rick Seaney, director executiv la Farecompare.com.

“Operatorii aerieni obisnuiau sa zboare cu avioane pe jumatate goale, insa acum trebuie sa le umple la capacitate maxima, ceea ce pune in pericol si calitatea oferita consumatorilor, ceea ce dauneaza si brandului si industriei in general”, a adaugat Seaney.

Sursa: www.ziare.com

http://www.ziare.com/business/companii/02-23-2010/europa-fara-avioane-997505

Ce zboruri sunt anulate astazi pe marile aeroporturi din Romania?

Cele mai multe zboruri anulate sunt pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti (Otopeni), ca urmare a problemelor pe care le-au anuntat companiile aeriene cu greva angajatilor.

Astel, cursele dus-intors spre Frankfurt si Munchen, operate de Lufthansa, au fost anulate, asa cum s-a intamplat si ieri. Doar zborurile spre Dusseldorf nu erau afectate.

“Aceasta este o situatie provizorie, companiile mai pot anunta in cursul zilei si alte modificati in programul de zbor”, au declarat reprezentantii aeroportului din Otopeni.

Si operatorii aerieni Aegean Airlines si Olimpyc Airlines au anulat zborurile dus-intors spre Atena (Grecia).

Din motive care nu au tinut de greva angajatilor, compania aeriana Air France si-a anulat cursa spre Paris iar easyJet a anulat zborul spre Madrid.

Pe aeroportul din Baneasa, doar compania low-cost Blue Air a anuntat ca
zborurile dus-intors pe rutele Bucuresti-Salonic si Londra-Salonic au fost anulate, din cauza grevei controlorilor de trafic aerian din Salonic (Grecia), potrivit datelor de pe site-ul companiei aeriene. Mai mult, compania a anuntat ca programul de zbor al cursei Bucuresti-Londra va fi modificat

Sursa: www.zf.ro

http://www.zf.ro/zf-24/ce-zboruri-sunt-anulate-astazi-pe-marile-aeroporturi-din-romania-5612574/

Air France are maine doar un zbor anulat din cauza grevei controlorilor de trafic

Pana in prezent, compania aeriana Air France a anuntat ca nici azi si nici maine nu va opera zborul sigla air franceHenri Coanda – Charles de Gaulle programat la ora 20:05, din cauza grevei controlorilor de trafic din Franta. Dinspre Paris nu va opera in ambele zile zborul de 15:25.

Celelalte doua curse proprii zilnice ar urma sa fie efectuate conform programului, inclusiv cele doua operate in parteneriat cu Tarom.

Sursa: www.zf.ro

http://www.zf.ro/zf-24/air-france-are-maine-doar-un-zbor-anulat-din-cauza-grevei-controlorilor-de-trafic-5603592/

Air France, in parteneriat cu Allianz, introduce seiful online

Accesibil pe site-ul www.airfrance.com, acest seif online va fi disponibil in patru limbi, in orice moment si de pe orice PC cu acces la Internet.

Clientii vor putea sa arhiveze, sa consulte si sa recupereze toate documentele lor electronice, de orice natura – personale sau de afaceri – din orice locatie.

Incepand cu 17 februarie 2010, Air France si Allianz in parteneriat cu Mondial Assistance vor introduce in premiera seiful online pentru calatori, o solutie ce imbina stocarea securizata a documentelor cu servicii de asistenta – Allianz Protect.

Util clientilor in special in cazul unei urgente administrative sau medicale, seiful online le ofera acestora posibilitatea de a autoriza accesul unei persoane desemnate si de a apela la serviciul medical Mondial Assistance, care poate oferi asistenta de la distanta.

Patrick Roux, director de marketing Air France KLM: “Prin acest parteneriat cu Allianz, Air France ofera clientilor sai sau viitorilor calatori o solutie noua de gestionare a documentelor, in orice parte a lumii s-ar afla”.

 Sursa: www.wall-street.ro

http://www.wall-street.ro/articol/Turism/80414/Air-France-in-parteneriat-cu-Allianz-introduce-seiful-online.html

Companiile aeriene vor garantii de la stat pentru achizitia de avioane

Noua companii aeriene, printre care Air France KLM, British Airways si Deutsche Lufthansa, incearca sa revolutioneze modul in care este finantata vanzarea de avioane, astfel incat ele sa poata avea acces la garantii guvernamentale pentru export, pe care majoritatea transportatorilor aerieni de la nivel mondial le folosesc.

Anul trecut, garantii de stat in valoare de aproximativ 20 mld. dolari au ajutat la finantarea vanzarilor a peste 30% din cele 979 avioane livrate de catre Airbus si Boeing. Companiile europene spun ca garantiile ajuta companiile rivale cu cateva milioane de dolari pentru fiecrae avion.Efortul este motivat de criza de pe pietele de creditare de la sfarsitul anului 2008, care ar putea da nastere unui crize mondiale pe piata aeriana.

Sursa: www.zf.ro

http://www.zf.ro/zf-24/companiile-aeriene-vor-garantii-de-la-stat-pentru-achizitia-de-avioane-5492776/

Promotii Air France: Paris si Lyon, preturi de la 150 euro

Air France ofera preturi speciale (extrem de mici pentru tarifele practicate de Air France de obicei) pentru anumite destinatii din Franta.

Cele mai mici preturi sunt pentru calatorii dus-intros din Bucuresti catre Paris si Lyon. Pretul unui bilet este de 150 de euro. Pentru a beneficia de tarif trebuie sa petreceti minim doua nopti la destinatie sau o sambata seara (sunday rule).

Alte preturi promotionale sunt valabile si pentru destinatiile de mai jos, toate fiind operate via Paris:

Bucuresti – Toulouse – Bucuresti —- 199 euro

Bucuresti – Marseille – Bucuresti —- 199 euro

Bucuresti – Bordeaux – Bucuresti —- 199 euro

Bucuresti – Nisa – Bucuresti —- 220 euro

Sursa: www.airclicks.net

http://airclicks.net/2010/01/17/promotii-air-france-paris-si-lyon-150-euro-alte-destinatii-de-la-199-euro/

Cum s-a schimbat strategia de marketing a companiilor aeriene intr-un an caracterizat de “razboiul preturilor”

In politica de preturi a companiilor aeriene este o “bulversare totala”, toate reducerile ce depasesc 20% la biletele sigla_top

de avion vizand pastrarea cotei de piata. S-a ajuns astfel in situatia ca operatorii de linie regulata sa “arunce” pe piata bilete chiar si de 9 euro (fara taxe incluse), tarif care in urma cu un an era rar intalnit si in oferta operatorilor low-cost.

Companiile aeriene romanesti de linie regulata (Tarom si Carpatair), dar si cele internationale care opereaza pe piata locala si-au adaptat anul acesta strategia de marketing, in conditiile in care traficul aerian s-a redus cu cel putin 10% de la inceputul anului.

Operatorii aerieni au “aruncat” in piata bilete de 9 euro (fara taxe incluse) catre destinatii externe, bilete de pana la trei ori mai ieftine la clasa business, dar si pachete ce includ pe langa biletele dus-intors si doua nopti de cazare la un hotel de cinci stele.

“Este o bulversare totala ce s-a intamplat cu politica de preturi din aviatie. Era de asteptat ca intr-un an de criza sa se diminueze cererea pentru transportul aerian, adica sa scada numarul de pasageri. Ca reactie la acest fenomen, modificarea politicii tarifare pare cea mai rapida si eficienta metoda”, a declarat Paula Ardelean, vicepresident sales al companiei aeriene Carpatair, principalul competitor al operatorului de stat Tarom pe piata aeriana de linie regulata, estimata la 400 mil. euro (fara a include cursele companiilor low-cost).

In primele opt luni din acest an Carpatair a raportat o cifra de afaceri de 45 de milioane de euro, in scadere cu 20% fata de aceeasi perioada din 2008.

“Nu am scazut pretul tuturor biletelor, dar am introdus tarife noi, unele promotionale de genul 29, 49, 69 euro plus taxe de aeroport. Au fost oferte legate de anumite evenimente, pe o anumita perioada de timp. Anul acesta accesibilitatea la tarifele sub 100 de euro plus taxe este mult mai mare decat anul anterior”, a precizat Ardelean.

Toate companiile aeriene de linie regulata si-au pastrat vechile structuri de preturi, iar in paralel au adaugat tarife noi, adaptate la conditiile actuale. Aceste bilete la reduceri au dus la o scadere a tarifului mediu cu 20%.

“Cauza o reprezinta oferta de zbor mult mai mare deca posibilitatea de absorbtie a pietei”, a explicat directorul de vanzari al Carpatair.

Anii de crestere economica au dus la marirea numarului de aeronave achizitionate de operatorii aerieni si la cresterea numarului de zboruri pentru a face fata cererii in crestere, ce se prefigura de la un an la altul. Spre exemplu, Tarom a investit 25 de milioane de euro in extinderea flotei de aeronave cu doua ATR-uri, pe care le-a primit anul acesta. “Odata cu venirea crizei insa s-a resimtit drastic oferta supradimensionata fata de cerere. Aceasta a dus la o competitie acerba intre operatori pentru pastrarea cotei de piata si la un razboi al preturilor”, precizeaza Paula Ardelean.

Compania aeriana Air France KLM a pus in vanzare cateva bilete la 589 de euro dus-intors pe ruta Bucuresti – New York (zbor cu conexiune), o reducere cu cel putin 20% (bilete disponibile pentru rezervare pana pe 24 noiembrie, in perioada de calatorie de pana la 31 martie anul viitor).

“A fost nevoie de o adaptare a politicii de pret la conditiile pietei pentru atragerea clientilor. Daca anul trecut existau reduceri de preturi pe perioade scurte, acum aceste oferte vin pe perioade mai lungi si cu o frecventa mai mare”, a declarat Alexandru Dobrescu, director general al Air France KLM.

Compania aeriana de stat Tarom, care a inregistrat de la inceputul anului scaderi de peste 10% ale numarului de pasageri si un grad de ocupare de circa 55%, a scos la vanzare in primavara biletele la 50 de euro (fara taxe de aeroport) pentru destinatiile externe, dupa care biletele de 20 de euro catre Cluj-Napoca si ulterior a lansat o oferta cu bilete de 9 euro pe diferite destinatii in fiecare saptamana. Reprezentantii Tarom nu au comentat schimbarea politicii de pret de anul acesta.

“Astfel de preturi nu sunt realiste si nici sustenabile. Astfel de tarife nu ilustreaza costurile reale ale unui zbor. Industria aviatiei este una dintre cele mai costisitoate din cauza investiilor mari care se fac cu intretinerea aeronavelor”, spune Paula Ardelean.

In domeniul transportului aerian s-a manifestat o “escaladare a superofertelor mai mult decat in alte domenii din cauza faptului ca produsul aerian este unul dintre cele mai perisabile produse”, apreciaza directorul de vanzari al Carpatair.

Pe langa reducerea tarifelor, o solutie la conditiile din piata ar fi putut fi si reducerea numarului de zboruri operate, insa dat fiind faptul ca orice companie trebuie sa isi exploateze aeronavele din dotare pentru a nu suporta costurile cu mentinerea aeronavelor la sol, aceasta masura este una limitata. “Ajustarea ofertei de zbor dupa nivelul cererii e un proces costisitor si de durata”, sustin oameii din industria de profil.

Compania aeriana ungara Malev, unul dintre primii cinci operatori de linie regulata din Romania, a realizat schimbari atat in politica de pret cat si in politica de produs. Astfel, compania a incheiat contracte cu toate hotelurile de cinci stele din Budapesta, dar si cu agentiile de turism din Romania pentru a oferi pachete de weekend, ce includ atat transportul cu avionul, cat si doua nopti de cazare la 229 de euro. Operatorul ungar a incercat sa atraga mai multi pasageri prin diferentierea pachetului de servicii pe destinatia Budapesta, pe care mai opereaza Tarom si compania low-cost Wizz Air.

Reprezentantii Malev sustineau ca doresc sa transforme cursele catre Budapesta din destinatie de tranzit in destinatie turistica, in conditiile in care 60-70% din pasagerii romani care zboara la Budapesta doar tranziteaza acest oras. Mai mult, Malev a regandit politica de pret, venind cu reduceri cu pana la 15% la biletele de avion pe ruta Bucuresti-Budapesta. Anul trecut compania a transportat 280.000 de pasageri pe rutele din si spre Romania, iar in primele noua luni anul acesta s-au inregistrat 190.000 de calatori.

Un alt exemplu este compania aeriana British Airways, care a taiat din pretul biletelor de la clasa de business. Reprezentantii companiei sustin ca pretul biletelor la clasa business s-au redus de aproape trei ori fata de anul trecut, iar la clasa economic au introdus bilete la 99 de euro dus-intors pe Bucuresti-Londra, in cadrul unei promotii de 15 zile.

Operatorii low-cost inspira companiile traditionale: Air France taie tarifele dupa modelul concurentilor

Sefii Air France-KLM sustin ca la preturile de anul viitor vor putea sa calatoreasca la clasa de business si oamenii Logo KLM

din intreprinderile mici si mijlocii. Compania aeriana Air France-KLM, care opereaza cinci zboruri zilnice pe Bucuresti-Paris si trei zboruri pe Bucuresti-Amsterdam, va taia in medie 20% din tarifele biletelor de avion de la clasa business incepand cu aprilie 2010.

“Aproape 60% din pasageri sunt oameni care calatoresc in interes de serviciu, restul fiind pasageri care calatoresc pentru vacante. Prin tarifele noi cu care venim anul viitor pe toate rutele incercam sa recastigam clientii, dar sa si tintim potentiali clienti din intreprinderi mici si mijloci, care se indreapta de obicei catre companii low-cost”, a declarat Erik Varwijk, directorul general adjunct al Air France-KLM, care sustine ca noul model de business presupune tarife mai mici la toate biletele de avion.

El a mai spus ca Air France-KLM se “lupta” atat cu companiile aeriene low-cost, cat si cu trenurile de mare viteza din tarile europene, competitia fiind foarte puternica.

“Toata piata aeriana este in declin. Scaderea veniturilor anuale cu 10-15% ca urmare a reducerii preturilor este in linie cu tendinta generala a pietei. Vom veni de anul viitor cu preturi mai mici cu 20% in medie atat la clasa business, cat si la economic”, a precizat Varwijk, care completeaza ca noua politica de pret se va aplica pe toate rutele din Europa, deci inclusiv si pe cele operate din Romania. Reprezentantii companiei aeriene nu au oferit date legate de numarul de pasageri transportati pe rutele din Romania, insa au mentionat ca in acest moment nu se gandesc la extinderea pe piata locala sau la cresterea frecventelor.

“Cerintele clientilor s-au schimbat si este si normal ca intr-un an de criza sa fie asa”, a declarat Pierre-Henri Gourgeon, chief executive officer al Air France KLM, adaugand ca de anul viitor va creste si limita bagajelor gratuite la 23 de kilograme.

Compania va pastra clasa voyageur (clasa economic – n.r.) si pe cea de tip premium care se adreseaza oamenilor de afaceri si la care se pot cumpara doua tipuri de bilete (pentru locurile la premium eco sau la premium business – n.r.).

Modelul de business al companiilor low-cost, care aduce cresteri in trafic chiar si intr-un an de criza, a devenit un model tot mai mult imprumutat de marile companii aeriene traditionale. In contextul scaderii numarului de pasageri transportati, companii precum British Airways, Air-France KLM, dar si operatorul de stat Tarom s-au vazut nevoite sa se “inspire” din politica de pret a companiilor low-cost.

Astfel, reprezentantii companiei aeriene British Airways, care opereaza 21 de curse saptamanale pe ruta Bucuresti-Londra, spun ca au redus tarifele la clasa business de aproape trei ori pentru a stimula traficul de pasageri. De asemenea, compania de stat Tarom a adoptat o strategie de marketing ce vizeaza castigarea de cota de piata prin preturi ce concureaza cu cele ale operatorilor low-cost.

Pe nivel international Air France-KLM a inregistrat in luna septembrie o scadere cu 5,3% a numarului de pasageri fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 6,2 milioane de persoane.

Air France-KLM a inregistrat pierderi nete de 573 mil. euro in S1 fiscal

Grupul aerian Air France-KLM a inregistrat pierderi operationale de 573 mil. euro in prima jumatate a anului financiar, Logo KLMfinalizata la 30 septembrie, fata de profitul de 176 mil. euro in perioada similara din 2008, potrivit reprezentantilor companiei.

Pierderile operationale din primele 6 luni ale anului financiar au fost de 543 mil. euro.
Veniturile totale ale grupului au scazut cu circa 20% in prima jumatate a anului financiar, fata de perioada similara din 2008, la 10,77 miliarde euro.
Traficul de pasageri a scazut cu 4,5% in perioada amintita, iar gradul de ocupare a ramas la valoarea de 81,7%.

Staypressed theme by Themocracy